Trecerea de pietoni de la Romană

Ochii lor căprui se cunosc zilnic. Gândurile lor se intersectează mereu pe trecerea de pietoni de la Romană. Mâna i-o știe de când a prins-o pentru prima dată de braț înainte să intre pe poarta bunicii. Sunt ani de când au stat în fața icoanei și sunt ani de când alți ochi căprui se așează în al lui așternut. Draperiile sunt trase de un corp mai voluptos. Visele ei se agață de visele lui, însă el se gândește la firea plăpândă lăsată în urmă în orășelul mic și pierdut. Acea ființă gingașă, iubitoare, romantică și firavă e acum femeie. A trecut prin multe dureri pe care el nu le cunoaște decât din chipul ce i se arată pentru prima dată după 5 ani. O vrea, dar o privește ca pe fruct interzis. Acum e puternică, independentă, dornică să reușească în viață și să lupte pentru cei apropiați. El e slăbiciunea ei. Se privesc pe furiș și se întreabă ce mai fac. Își spun bine neștiind ce e binele. Chipul ei radiază. El crede că ea e fericită. Ea crede că el e nefericit. Durerile lor se împart în necuvinte. Tăcerea e taina lor. Totul se contopește în atingerea nefirească a degetelor de la mână. Îi e frică de-o îmbrățișare. E ca fructul interzis din care Eva a mușcat, însă iată că de data aceasta Adam e ispitit.

Sunt doar prieteni și se plimbă pe lângă lacul ce așteaptă iarna. Își povestesc anii petrecuți în viețile altora. Își vor drumul lor și fereastra larg deschisă dimineața. Își doresc o singură ceașcă de cafea pentru doi și o pernă pe patul de două persoane.

Privirea lui tremură. Îmbrățișarea ei îl cuprinde. Se pierd în maroniul tomnatic al ochilor.

Corpul voluptos îl așteaptă acasă pe patul de două persoane cu două perne pufoase de la Ikea.

*Va continua.