De prin lume cautate

Fereastra

Merg încet pe strada pustie și îmi sar în ochi două obloane. Mă gândesc că sunt închise să țină umbră sufletelor din casă pe o asemenea arșiță. Seara aceeași poveste și caut alt motiv pentru care se ascund oamenii în spatele lemnului atât de frumos finisat. Îmi continui drumul și sper la ziua de mâine. Poate le voi zări deschise. Poate nu oricui îi place lumina ori poate e cineva ce dorește să fie singur și să se ferească fix de ochii trecătorilor ca mine, curioși.

Mă așez astăzi pe o bancă să observ cum adie vântul și se așterne praful pe obloane. Un tânăr își cântă viața la vioară. Mă gândesc ce om trist stă singur, cu ale sale trăiri după acea fereastră izolată. Și prejudecata mea continuă în cap cu o poveste plină de dramă până când o tânără deschide larg fereastra și sunetul de vioară de la parter îi străbate camera. Zăresc o inimă. Și apoi un zâmbet. Și mă gândesc… de ce azi? de ce acum?

Domnița cu părul ca spicul de grâu, cu inima agățată de fereastră se ascundea după obloane căutându-și liniștea. Când a găsit-o și-a dat grilajul la o parte și a lăsat-o să se îndrăgostească de muzica cântărețului necunoscut și de vântul ce-i aducea adierea atât de mult dorită.

În fiece zi trecătorii îi admiră inima. Iar eu, zâmbetul.

fereastra

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *