Viata in trei

Diferențe

Mai 2016.

Săptămâna începe cu o alarmă de la acel telefon pe care îl urăsc doar dimineața și pe care îl iubesc pentru multifuncționalitățile sale în timpul zilei. Varianta de snooze e valabilă pentru fiecare alarmă pe care o pun și dacă nu mai moțăi măcar 5 minute, atunci degeaba exist. Când totuși mă trezesc îmi dau seama că amânarea alarmei a durat…30 de minute și fug rapid să mă pregătesc pentru că am un loc de muncă la care țin și la care merg cu plăcere. Întârziatul e în felul meu de a fi. După ce fug după metrou, înjur toți oamenii care se împing că nu au loc, ajung la birou unde agitația sau liniștea (fiecare cu perspectiva și zilele sale) e la ea acasă. Se face seară și de abia aștept să ajung acasă. Iar înjur aglomerația de la metrou și toți corporatiștii care urcă cu una sau două stații înainte, iar eu aștept vreo trei metrouri pentru a sta lipită de ușă până în ultima stație că doar merg până la capăt. În drum spre casă intru și cumpăr un meniu de la Mega și îl înfulec rapid. Ne uităm la un film și somn. A doua zi o luăm de la capăt, nu?

Mai 2018.

Săptămâna începe cu un șut în față și cu un strigăt “ma-ma”. E cred că a doua oară când îmi zice “mama” și nu “mam” sau “tata”. Vine spre mine și începe porția de alint matinală. Ușa se deschide și se dă startul la râs și joacă cu tati. Plecatul la muncă e plin de regrete și plin de întârzieri, pentru că “cucubau” și râsul domniței nu îl lasă pe tati să se apropie de ușă. Într-un final rămânem doar noi două și după o tură prin casă de plimbat în cărucior pe Masha (păpușa ei de cântă în rusă), ne punem la masă. Micul dejun din farfuria mamei tot timpul e mai gustos, deși arată la fel. Fug să îi aduc cana de apă din cameră și mă întorc în bucătărie. Liniștea avea o explicație. Ștefania își făcea un tratament cu iaurt. Își turnase iaurtul pe picioare. Am încercat să îi explic că trebuie să stea și să aibă răbdare să nu murdărească toată bucătăria, dar ea a insistat că trebuie să facă acest tratament și gresiei din hol. Așadar, duș matinal ei și apartamentului. După o porție de lectură în casă a venit cu teneșii la mine. Semn că trebuie să ieșim. Ne-am plimbat pe afară și am alergat după ea cât să numere telefonul meu pașii pentru ca diseară să mă felicite că am făcut sport. Ora de somn niciodată nu e o anumită oră, deci am mai avut o porție de joacă în casă, pentru că eu m-am decis să îi vând lucrurile de care nu mai are nevoie sau cu care nu s-a jucat niciodată. Ea nu cred că a fost de acord și mi-a întins absolut tot ce are prin sufragerie. Asta cu strânsul jucăriilor cred că intră la categoria abdomenelor de la sală la cât te apleci, ridici, apleci, ridici. Păpăm prânzul și apoi ne întindem pe pat, iar ea cască. Prima mea încercare de a o adormi a eșuat, iar bunica bate la ușă. Moș Ene clar e departe, însă după puțin alergat prin casă pune capul pe umăr și adoarme pe “elefantul Cici”. Nu-l știți? Își pierde cipici pe la furnici la fiecare audiție. Până diseară se mai anunță o baie de jucării prin casă, un ieșit prin parc probabil și ce o mai fi. Ziua e lungă și motonia clar nu are loc în ea. Se aude un “mmm” în receptorul de lângă laptop.

Prezentul e clar despre fericire.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *