Viata in trei

E toată tac`su

Cu vreo două săptămâni înainte să nasc mergem la farmacie să mă aprovizionez cu ce mai aveam nevoie pe ultima sută de metri.

Farmacista: Fetiță sau băiat?

Eu: Fetiță.

Farmacista: Vai, clar tre să mai faceți un băiat, pentru că fata e a lu` tati.

Eu (cu hormonii de gravidă ridicați până la cer, cu o burtă imensă și îmbrăcată gros de arătam mai ceva ca Moș Crăciun): Păi aștept să nasc și după mă apuc de treabă să îmi fac și eu un copil.

Încă din sarcină această fetiță superbă de 1 an și acușica 3 luni semănă cu tati. O bucurie, pentru că doar de asta am soțul pe care îl am. Îmi place totul la el, chiar și defectele care reduc monotonia căsniciei noastre. Are pielea perfectă, e deștept (e inginer, sâc!) și lista poate continua, dar nu scriu azi despre el. Bun.

În sală când am născut a fost și Andrei prezent și doctorița mi-a dat fata imediat la piept. Da, minunat sentiment. Și s-a născut domnița noastră cu ochii cât cepele, curioasă și atunci i-am zis omului care m-a ținut de mână tot travaliu: “e ochioasă ca tine”. Hop vin și vizitele și ghici “seamănă cu tati” a devenit un lait motiv. Normal că seamănă că doar a lui este, oameni buni. Noi știm cel mai bine cât de bine seamănă cu el sau cu mine, pentru că noi ne cunoaștem cel mai bine. Și chiar contează oare cu cine seamănă copilul? Oare de ce mereu simțim nevoia să zicem cu cine seamănă? Nu de alta, dar știu că și eu am făcut prostia asta de multe ori chiar și de când sunt mamă și știu că mă deranjează.

Textul asta ar fi cât o carte dacă aș scrie la câte seamănă cu unul sau cu altul și la câte face ca unul și ca altul. Se întâmplă maxim la două zile treaba asta și uneori de mai multe ori pe zi, deci vă dați seama cât material aș avea? Dar pe scurt vă dau un update din jurul orei 17.30 de la trecerea de pietoni inexistentă dinspre Amurgului spre Solstițiului (da, așa se numesc străzile):

Ea: – Seamănă cu amândoi. De fapt mai mult cu tati.

Eu: – Da, eu am fost mamă purtătoare.

Ea (râde): – Cam așa ceva.

Și hai să vă zic și un bonus din vara trecută. Eu în lift cu fata și o doamnă în vârstă:

Ea: Vai, dar ce bine seamănă cu tatăl.

Eu: Dar îl cunoașteți?

Omul minunat de îl am de soț e extraordinar și sper să fie așa și Ștefania. Dar noi cei care ținem neapărat să zicem cu cine seamănă fiecare copil din lumea asta ar trebui înainte să ne gândim cum pică treaba asta pentru o mamă sau un tată (după situație) dacă se repetă același lucru la nesfărșit, aproape zilnic.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *