De prin lume cautate

Regăsire

Ochii mari și rătăciți ies de sub pătura verde crud. Închide alarma, își bea paharul de apă și se grăbește să fugă spre ziua de azi. Se aude o ușă trântită și o cheie ce anunță un “la revedere”. Drumul pietruit îi îngreunează visele și norii îi întunecă gândurile. Ploaia se grăbește să îi spele părul prin care ea s-a jucat aseară. Ușile autobuzului i se deschid în față ca o poartă spre mai bine, însă totul se prăbușește la frâna șoferului de parcă ar fi fost palma ei.

– Cobor.

– Am trecut de stație. La următoarea.

Tălpile ard de nerăbdare pentru fuga înapoi. Balta din stație așteptă ca o mică reamintire a locului unde se află. Scaunul din autobuz i-a fost loc de decizie. Săritura aruncă toate picăturile de apă către ceilalți trecători exact ca toate rănile pe care le-a lăsat pe toate celelalte. Înconjurat de atâtea (i)ele și cu gândul la ea. Ploaia s-a oprit. Magazinul de la colț îl așteaptă cu un buchet de lavandă și câteva cireșe de mai. Liftul tocmai s-a defectat, iar urcatul până la etajul 8 îi dă răgaz să își caute în suflet să vadă dacă e împăcat cu sinele.

– M-am gândit să nu fie un mic dejun tipic întrucât nu mă pricep să fac omletă cu fețe zâmbitoare ori ouă cu inimioare pictate.

Ochii mici și somnoroși erau clătiți de văzul cireșelor de mai. Camera mirosea a lavandă, iar sufletul îi tresărea de fericire că îl revede la răsărit.

– Crezi că urcatul scărilor până la 8 e o dovadă destul de bună să vezi că te vreau și mâine dimineață alături?

 

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *