Viata in trei

Ziua în care mi-a făcut “pa” și a plecat

Timp, încotro mergi?
Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi?

În urmă cu doi ani, pe 1 iulie, ni se confirma medical că vom fi părinți și stolurile de fluturi nu invadase doar camera, ci întregul nostru univers. Totul suna a necunoscut, dar avea gust de fericire. Astăzi, în rochița ei colorată fuge la ușă și cere să plece la  “doamna” și la copii.

E aproape o lună de când după minute și secunde în care am respirat în tandem, bebelușul cântărit în grame a ajuns să aibă propriul ei rucsacel și să meargă la creșă. E o domnișoară independentă. Am făcut tot ce am știut noi mai bine și cu siguranță am făcut o grămadă de greșeli, dar în momentul în care merge la ușă și vezi că vrea la creșă, îți dai seama că ai făcut ceva sigur bine – adaptarea treptată. Astăzi, a sărit în brațe la tati imediat ce a ajuns la ușă pentru a pleca la copii. A făcut pa și a împărțit pupici, pentru că ea merge la creșă și știe că orice ar fi mami și tati vor veni mereu după ea, pentru că doar împreună, noi trei formăm un tot.

Zâmbetul de pe chipul ei când o întâmpinăm să mergem acasă ne arată că este bine, că se simte bine și că e în locul potrivit pentru ea. Sufletește suntem mereu împreună, dar pentru dezvoltarea ei colectivitatea credem noi că e cea mai bună alegere în ciuda a ceea ce spune o grămadă de lume și despre care cu siguranță voi scrie curând.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *