De prin lume cautate,  Viata in trei

Excursie de o zi în Azuga sau cum să fii resuscitat de natură

Când apare un copil în viața ta, oamenii încep să spună “vai, gata cu plimbările!”, “vi s-a terminat viața”. Asta pentru că în viziunea unora dacă faci un copil visul de a călători se duce naibii. Pentru noi, nu. Din primele luni am pus fata în sistem și am purtat-o pe coline: am vizitat orașe noi, am urcat pe munte, am zburat cu avionul, am vizitat țări noi și am dansat pe la nunți până spre dimineață. Ștefania nu a fost și nu este un impediment să facem ce ne dorim. De aceea, când ne apucă poftele și nebunia, noi ne punem în mișcare toți trei. 

Cu vreo două săptămâni în urmă îi spun lui Andrei că poate mergem undeva cu trenul dimineața și ne întoarcem seara. Lui îi vine ideea să mergem în Azuga. Zis și făcut. Am plecat sâmbătă dimineața, cu trenul personal de 8.40 de la Regio Trans, pentru că e mai ieftin. Trenul era plin, dar bucuria Ștefaniei a meritat. Se mira mereu pe geam și chiar s-a jucat puțin, însă în final a adormit. E un drum de 3 ore și ajungi cam la amiază. Noi am mers la ghici prin oraș și am pus pe GPS “telegondola”. Am mers prin oraș 40 de minute și nu vedeam nicio telegondolă, pentru că aceasta e ascunsă foarte bine printre munți. Era foarte cald și nici urmă de umbră sau copaci. Cumva ciudat, pentru că te aflai la munte. Am făcut o pauză într-un părculeț plin de copilași, am mâncat, ne-am odihnit, iar Ștefi s-a bucurat de joacă și de porumbeii care îi dădeau târcoale. Am ajuns în final la telegondolă și deși aveam pe telefon o hartă cu trasee am zis să întrebăm cât facem pe jos la coborâre. Nenea ăla (aș fi folosit un epitet, dar cică e frumos să ne abținem uneori) ne spune că vreo 4-5 ore, dar se poate și în două ore coborî pe pârtie. Văzusem pârtia, ne gândim și zicem…nu. Suntem cu fata, pârtia e abruptă, altă dată, pentru că omul sigur știe că e de-al locului. Euforici că urcăm nu ne gândim că nenea avea interes să vândă bilete și luăm dus-întors. În telegondolă, Ștefania a fost numai cu “uau” și a stat pitită să se uite la peisaje. La un moment dat voia să facă tumbe pe acolo, dar s-a liniștit imediat. E surprinzător de fain să vezi cum copiii sunt neînfricați și cum de îndată ce creștem apar și fricile. Ea se mișca pe acolo fără niciun stres, se lipea de geamul integral de sticlă, se uita în jos și eu mă gândeam doar la frica mea de înălțime declanșată prin Jepii Mici.

Ajunși pe platou am putut simți un aer curat și nițel mai rece, dar perfect pentru sufletul nostru. Am înaintat pe niște văi, ne-am întins pătura și ne-am instalat culcușul. Am luat prânzul la înălțime și am avut parte de o priveliște de vis. Doar râsetele Ștefaniei mai spărgeau liniștea. Era liniște. Era bine.

Înainte să ne întoarcem am mai urcat câteva coline și ne vine ideea de a întreba bicicliștii cât fac ei până jos și cât am face noi aproximativ. “Eu fac 10 – 15 minute. Dvs. cred că 45 de minute. Depinde de ritmul mersului”. Eu șocată “cât?”. Rămâne și el la fel de șocat de ce ne-a zis nenea de la telegondolă și ne luăm tălpășița prin pădure. Am rămas cu 2 călătorii la telegondolă care cică sunt valabile până prin aprilie 2019, deci vom reveni sau le donăm cuiva care vrea să meargă după ce citește articolul ăsta. Am mers prin pădure, pe potecă, un drum destul de bun, perfect de promenada, doar la ieșirea spre șosea a fost nițel abrupt, dar nu periculos. Poate fi făcut acest traseu și de un copil (am mers pe traseul cu verde – vezi foto). Noi am făcut vreo două sau trei opriri și în total o oră și 20 de minute cu pas lejer (eu șchioapă de la o problemă pe care o am la picior și Andrei nițel obosit de la cărat domnița). Am ajuns la 9 minute de gară, deci dacă mergeam cu telegondola înapoi făceam și mai mult, în condițiile în care am făcut 40 de minute prin soare de la gară la telegondolă. Ne-am hotărât că fiind ora 16.30 să luăm trenul de 16.40 spre Bușteni și să mergem să mâncăm o ciorbă mega delicioasă la Casa Ancuței. Istoria noastră cu Bușteniul e una delicios de frumoasă, dar pentru altă dată.

Sursă foto: http://muntii-bucegi.ro

Ne-am plimbat prin Bușteni după ce am mâncat și ne-am oprit la un loc de joacă din centru unde Ștefania a descoperit trambulina și nisipul. Orașul ăsta e atât de frumos. Are un strop de magie împrăștiat deasupra sa. Și e perfect de mers cu copiii acolo. La ora 19.25 am plecat spre București. După trei ore cu trenul și încă vreo 45 de minute până acasă eram frânți, dar tare fericiți că am avut parte de o zi atât de plină și atât de frumoasă.

Recomandăm oricui această gură de aer proaspăt și orice evadare, pentru că e hrană benefică sufletului. Noi am plecat cu un rucsac. Atât de simplă e viața de fapt.

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *