SuperBlog 2018

Parcul Comunității din cartierul nostru

Când ne-am mutat în Popești am avut mai multe criterii pentru care am ales această zonă: aproape de metrou, blocul nou, zonă cu oameni tineri. Toate bune și frumoase până când nevoile noastre ne-am dat seama că sunt mai mari decât aceste criterii care sunt doar niște pietre pe fundul unui lac. Ne-am dat seama după ce am rămas însărcinată că nu avem instituții de învățământ în apropiere de noi și cel mai important nu avem un parc. Totul e un haos și arată ca o piață imobiliară în care se licitează blocul cel mai ieșit din comun, cu cât mai multe etaje, cu cât mai multe inundații pe la demisol ori cu cele mai ciudate culori. Lipsa unui plan de amenajare a acestei zone îți sparge retina și îți face mai mulți nervi, pentru că știi că un specialist ar fi putut face din zona aceasta să fie ceva și mai frumos. Frumusețea Popeștiului stă în comunitatea puternică pe care o are. Suntem mulți tineri, dar avem opinii diferite și asta e totuși foarte bine, pentru că nu suntem o turmă de oi, ci niște oameni care au nevoi și care chiar fac tot ce pot să fie mai bine.

Loc de joacă în parcarea supermarketului

Acum câteva luni, câțiva vecini au făcut o asociație, au strâns bani și au zis că împreună putem reuși să facem un parc privat. Planul s-a dus pe apa sâmbetei, pentru că terenul costa foarte mult, iar banii strânși erau foarte puțini. Nevoia nu a dispărut. Trăim printre betoane, mult praf, iar verdeața lipsește cu desăvârșire. O bancă ori o zonă de promenadă nu există. De fapt te poți plimba fie în parcare printre mașinile venite la un supermarket destul de central în zona nouă, fie pe o stradă lăturalnică unde poți privi șantierul în adevărata lui splendoare. Suntem foarte mulți părinți și copiii trebuiesc plimbați, scoși la joacă. Oamenii care au animale la fel se plâng că nu au unde să își ducă prietenii necuvântători, pentru că se plimbă printre blocuri, iar dacă nimerești să te plimbi într-un complex cu proprietar care ține la averea sa numită “o bucată de pământ” atunci cu siguranță îți mai iei și niște înjurături ori te fericești cu un frigider plin pentru Crăciun (dacă tot e aproape).

Provocarea SuperBlog și AIA Proiect mi-a surâs imediat când am citit enunțul și mi-am zis “o să scriu despre un parc”. Între timp m-am gândit și la un drum. Mi-aș dori ca drumurile de pe care intri în parc să fie de fapt unite sub o stradă care să poarte numele de “Strada Comunității”. Această stradă să fie plină de pomi pe o parte și pe cealaltă, să fie iluminată, să aibă coșuri de gunoi și pungi de gunoi speciale pentru căței. Dacă aș construi un parc aș alege să apelăm la un birou de arhitectură din București care să ne sprijine constant cu cele mai bune sfaturi și care să facă un plan de organizare a parcului mult dorit în comunitate. Din ce știu cei de la AIA Proiect au proiecte de case, dar au în lista de servicii și planuri urbanistice și cu siguranță după o discuție cu ei, aceștia ar putea ajuta la machetarea Parcului Comunității, așa cum îl văd eu numit. Un specialist știe cel mai bine cum să îmbine firele necesarului cu cele ale frumosului încât să iasă artă. Un arhitect gândește în detaliu fiecare liniuță din plan, iar mai apoi pune în practică fiecare fir de iarbă încât să îți bucure ochiul și sufletul că poți să stai în acel loc așa de frumos amenajat.

Sursă foto: www.aia-proiect.ro

Parcul nostru mult visat i l-aș descrie arhitectului ca fiind “verde”. O undă verde la sănătate, la respirație și la bucurie, la normal și la firesc. Îl văd foarte bine organizat cu spațiu de promenadă, cu spațiu de jogging, bănci și foișoare, parc pentru copilași cu vârste atât mici, dar și mari, dar și cu o zonă de picnic în care te poți pune cu pătura și sta la vorbă cu vecinii ori cu mămicile din grupul cel mai activ din Popești Leordeni. Nu îl văd ca un parc imens, pentru că nici nu ai avea atâta spațiu privind situația realist. Îl văd un parc de mărime medie, în care fiecare colțisor să bucure vizitatorii. Mi-aș dori să avem alei de promenadă cu copaci care să facă cupolă și care toamna să îți dea impresia că pictorul a încurcat pânza. Îmi doresc alături să fie o pistă pentru cei care vor să alerge și pentru care un stil de viață sănătos e cea mai bună alegere. Locul de promenadă și pista de alergare să fie plasate pe partea externă a parcului, iar centrat să existe un loc de joacă pentru copilași, un țarc mare unde se pot juca liniștiți câinii și mai multe foioșoare intercalate printre spațiile de picnic. Cu siguranță un arhitect m-ar contrazice și ar spune că nu există nu știu ce simetrie și că altfel ar fi mai bine. De aia el e specialist și aș apela la el să ne ajute.

În visul meu legat de parc apar și panourile solare care să ia toată lumina de la soare și să creeze o atmosferă familiară. Pubelele de gunoi îngropate sunt bine ascunse la marginea parcului, iar în interior sunt coșuri colorate care să sară în ochi cu mesaje care te încurajează să reciclezi și să păstrezi curățenia.

Parcul despre care vorbesc în acest articol nu ar trebui să fie un vis de neatins, ci trebuie să fie un obiectiv al acestei comunități care de atâta ori a fost unită și a salvat vieți. S-au strâns bănuți pentru mai multe cazuri de cancer, s-au organizat și se organizează târguri unde se strâng bani pentru diverse cazuri sociale, se fac donații, mămicile se ajută permanent și dacă ai o problemă strigi după ajutor și sigur cineva va fi acolo pentru tine. Atât de faini sunt oamenii de la noi din cartier. Fiecare pădure are uscăciuni, dar tu trebuie să faci curățenie și să alegi să privești cei mai înalți copaci care te fac să speri că acel parc va prinde contur cândva.

Salutări dintr-un parc la final de articol

*Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018.

Please follow and like us:

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *